A A A
12/17/2012 - 10:45

Urmare a efectuării unor modificări esenţiale, operate în baza avizelor şi recomandărilor recepţionate în cadrul consultărilor publice, asupra proiectului hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului de management al spectrului de frecvenţe radio, consultări iniţiate la data de 11.10.2012, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor expune pe pagina web pentru consultare publică repetată proiectul de hotărâre redefinitivat.

Proiectul redefinitivat prevede micşorarea cu 25-30% a valorilor minime de expunere la concurs a taxelor de licenţe , care constituie preţul de pornire în procedura de selectare competitivă. În rezultatul consultărilor cu experţii locali şi un expert internaţional angajat de Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor, s-a ajuns la concluzia că valorile minime ale taxelor respective au fost supraestimate în raport cu dimensiunea pieţii serviciilor de comunicaţii electronice din Republica Moldova, Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor, proprietăţile fizice de propagare ale undelor electromagnetice în bezile de frecvenţe vizate în Program, interesul comercial şi tehnologic, precum şi în raport comparativ cu practicile unor ţări europene.

În scopul conformării prevederilor Legii cu privire la ajutorul de stat nr. 139 din 15.06.2012, proiectul redefinitivat prevede că compania Î.M. „Orange Moldova” SA va fi obligată să achite pentru licenţa temporară, suplimentar la bugetul de stat, diferenţa dintre preţul stabilit în rezultatul concursului pentru resursele de spectru radio din benzile de frecvenţe de 900 MHz şi 1800 MHz, prevăzut în p. 4.3. al Planului de acţiuni pentru realizarea Programului, şi taxa achitată provizoriu, calculată reieşind din preţul istoric al licenţei pentru gen de activitate raportat la perioada de valabilitate (20 luni) a licenţei temporare.

De asemenea, în rezultatul consultărilor suplimentare s-a ajuns la concluzia: reieşind din faptul că resursele de spectru radio disponibile ce pot fi alocate din benzile de frecvenţe sub 1 GHz sînt insuficiente în raport cu cererea. De aceea, au fost stabilite unele limitări menite să asigure un acces echitabil la obţinerea dreptului de utilizare a resurselor de spectru radio din aceste benzi. Aceste limitări stabilesc o cantitate maximă de spectru radio ce poate fi deţinută de către acelaşi participant la concurs, după finalizarea procedurii de selectare în benzile de frecvenţe 800 MHz şi 900 MHz (cu excepţia subbenzii eGSM) – nu mai mult de 2x10 MHz (regim FDD) în fiecare dintre aceste benzi. Totodată, a fost prevăzută o limitare şi pentru banda de frecvenţe 1800 MHz – nu mai mult de 2x35 MHz (FDD).

Resursele de spectru radio din benzile de frecvenţe 2100 MHz (libere) şi 800 MHz („dividendul digital”) se vor expune la concurs mai devreme decât au fost planificate în redacţia iniţială a Programului (septembrie 2013).

Cu privire la aprobarea ,,Programului de management al spectrului de frecvenţe radio pe anii 2013-2020" pentru consultare publică repetată.